Modificare dată

Când am creat logo-ul concursului din acest an, pe care apare  Biserica Catolică din Băile Tușnad, nici nu am fi visat că ar avea un asemenea impact încât să atragă și atenția Papei. Dar lăsând gluma de o parte, mulți dintre voi probabil ați aflat deja că pe data de 1 iunie 2019, pentru prima dată în istorie, capul Bisericii Romano-Catolice va vizita Transilvania. Papa Francisc va avea o Liturghie în acea zi, chiar în Șumuleu Ciuc, la numai 35 de kilometri de la Băile Tușnad, ziua în care a fost anunțată încă din vara anului trecut de asemenea cel de-al 11-lea   HRI Vitalion Tusnad Maraton. Acest eveniment neprevăzut înseamnă mai multe modificări (de exemplu, datorită traficului aglomerat așteptat, nu am primit aprobarea de traseu, pentru data de 1 iunie și  nici pentru data de 2 iunie),  motiv pentru care, suntem obligați să organizăm concursul într-un  alt weekend.

Noua dată: 25 mai 2019, sâmbătă

Prelurea Kiturilor Start și a produselor de merchandising : 25 mai 2019 între orele 17:00 -20:00 precum în data de 25 mai între orele 7:30 și 9:00 la centrul de înscriere din Băile Tușnad.

Sperăm că majorității va fi bine și această nouă dată. Cu toate acestea, pentru cei care nu este bine și s-au înscris deja, vă rugăm să ne anunțați prin e-mail la info(at)tusnadmarathon.com și vom transfera înscrierea lor, pentru concursul din anul viitor! Vă mulțumim pentru înțelegerea dvs. și sperăm că vom avea parte de o competiție fantastică si  în acest an, cu o săptămână înainte de vizita Papei.