Atractii

Perla Carpaților: Lacul Sf. Ana:
 Szent Anna to
Lacul Sf Ana

Lacul Sf. Ana este unicul lac de origine vulcanică de pe teritoriul României, aflându-se la o altitudine de 946 metri. Forma lacului este asemănătoare unei palete de pictor. Apa lacului este considerat a fi cel mai curat din lume, dar din lipsa sărurilor minerale apa nu este potabilă. Lacul Sf. Ana este considerat rezervaţie naturală. Lângă lac se afla o capelă romano-catolică, purtând hramul Sfintei Ana. Zona – inclusiv Tânovul Mohos din craterul vulcanic vecin – este legată cu poteci turistice marcate de staţiunea balneară.

 

img_6710

Stânca Şoimilor

Nu există turist care să nu admire, trecând prin Băile Tuşnad, stânca ce se înalţă pe malul drept al Oltului, acel vârf de andezit, Stânca Şoimilor. Cunoscut ca cel mai faimos foişor din zonă, oferă o privelişte deosebită nu numai asupra staţiunii, ci şi asupra crestei Ciumatului şi Surducului, Lacul Ciucaş, precum şi întregul defileu al Oltului, lungă de 15 km până în Bixad. În codrii de brazi, stânca pare a fi un zid, situat la 824 m înălţime , este accesibilă urmând potecile ce pornesc din staţiune şi sunt marcate cu triunghi roşu. În judeţul Harghita numai pe Stânca Şoimilor se găseşte floarea galbenă fragilă Telekianum. Datorită acestei plante şi altor specii asemănătoare Piatra Şoimului este teritoriu protejat.

 

apor

Bastionul Apor

Băile Tuşnad se situează la poalele estice ale Pietrei Şoimului şi pe versantul vestic la Munţilor Csomad şi Nagypalca. La est de staţiune se află culmea Ludmilla, bastionul Apor, iar mai sus Culmea Cetăţii, Culmea Chei, Komlós, Nagy Csomád, Kis Csomád. La vest de staţiune, vârfurile mai importante ale teritoriului de peste Olt: Coloanele, Piatra Şoimului, Culmea Hollópatak, iar mai sus Nagy Piliske şi Kis Piliske.

 

wwqzmohos-tozeglap-erdely-foto-naturephotobuilder-blogspot-hu_

Tânovul Mohos

Tânovul Mohos este despărţit de lacul Sf. Ana de o coamă imensă. Se află în partea de sud-est a conului vulcanic Ciumatu, cu 100 metri mai sus faţa de nivelul lacului. În era cvaternară timpurie era activ în paralel cu craterul Lacului Sfânta Ana. Între timp craterul Mohos s-a îmbătrânit. De-a lungul mileniilor Lacul Mohos a scăzut continuu şi a devenit un teren mlăştinos, transformându-se pentru a deveni o adevărată mlaştină oligotrofică. Mohos este de asemenea o rezervaţie, având numeroase rarităţi botanice.

 

budosbarlang_14201

Peştera Puturoasă

Peştera Puturoasă de la Turia, este intrarea în iad după Jókai. Este o peşteră sulfuroasă vestită, se situează la 1052 m altitudine in coasta sudică dealului Pucioasa. Galeria minei vechi de sulf este cea mai mare mofeta naturală din Europa şi are cea mai mare scurgere de gaze sulfuroase, din scorbura sa se volatilizează pe zi cca. 3000 m3. Pereţii acoperiţi de sulf galben marchează graniţa dintre viaţă şi moarte. Este accesibilă urmând potecile ce pornesc de la Hotelul Carpaţi (vechiul sanatoriu TBC) marcate cu bule albastre şi roşii. Marcajul albastru face turul dealului Pucioasa, trecând lângă celelalte peşteri:peştera Timsós, Madártemető (Cimitirul de păsări) şi peştera Gyilkos. Toate aceste peşteri au fost cândva mine de sulf. În secolele XIV-XVIII extracţia era privilegiul comunei Turia, apoi acest drept a fost preluat de familia Apor. Băile sărate Apor are cele mai rare ape minerale ale regiunii. Drumul turistic este marcat în apropierea hotelului Carpaţi printr-un triunghi roşu. Apa din izvoarele mici şi de culoare cenuşie, precum şi din micile bazine conţine pe lângă alaun o cantitate mică de acid sulfuric natural. Ape asemănătoare se găsesc numai în SUA, în apele termale de la Noua Granada din statul Tenesse, precum şi pe insula Java. Şirul rezervaţiilor naturale se încheie cu valea Jajdon.

 

gyilkos-to-tajkep

Lacu Roşu

În vara anului 1837s-a întâmplat ca în urma ploilor abundente marea cantitate de moloz stâncos de pe versantul nordic al Stâncii Ucigaşului a alunecat, blocând drumul pârâirilor Cohard, Likas, Roşu,Oii, Bicajel. Apa s-a acumulat formând un lac de baraj natural. Unii atribuie formarea lacului cutremurului din 11 ianuarie 1838. Lacul a fost cartografiat pentru prima dată de către Herbrich Ferenc. Conform calculelor acestuia suprafaţa lacului era de 56 acri cadastrali (32 hectare). După măsurătorile din 1955 datele sunt următoarele: perimetru 3090 m, suprafaţă 126 340 m2, volum de apă 680 084 m3, adâncimea cea mai mare 10.5 m, debitul pârâirilor care se varsă în lac 1 – 1,5 m3/minut, nivelul suprafeţei lacului 983 m. Conform măsurătorilor din 1986: perimetru 2800 m, suprafaţă 114 676 m2, volum de apă 587 503 m3, adâncimea cea mai mare 9,7 m. [1] Conform unor date din 1968 lacul anual se acumulează în lac 4,88 cm depozite aluvionare, iar fără intervenţie umană Lacul Roşu va dispare până în 2080. În apropiere se încearcă împiedicarea depunerilor prin construirea a două baraje, care blochează aluviunile. Unul din lacuri se găseşte în albia Pârâului Roşu, celălalt în apropierea vărsării Pârâului Oii.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului este un canion de origine tectonică situat în Munţii Hăşmaş, în partea de nord-est al judeţului Harghita, în valea pârâului Bicaz. Defileul a fost declarat teritoriu protejat în 1971, în prezent este parte a parcului naţional. Vârfurile muntoase din jurul cheilor Bicazului sunt: Kis-Cohárd (1344 m), Csíki-bükk (1264 m), Piatra Altarului (1154 m), Piatra Maria (1125 m). La vest de Piatra Altarului Pârâul Lapos trece prin Cheile Lapos şi se varsă în pârâul Bicazului. În partea de jos a defileului, de-a lungul pârâului Bicazul-Mic se află Defileui Bicazul-Mic.

 

balvanyosi-var_1

Cetatea Balvanos

Istoric: Originea cetăţii Bálványos este plasată de arheologul Ferenczy István, care a efectuat cercetări la faţa locului, în secolul XI, la fel ca şi cea a altor cetăţi de piatră timpurii cercetate de pe teritoriul Ţinutului Secuiesc. Spre deosebire de acesta, în enumerările recente făcute de specialişti nu mai figurează. De aceeaşi părere este şi istoricul Engel Pál, conform căruia cetatea Bálványos este una dintre cetăţile construite după marea năvălire a tătarilor, ridicată de familia baronilor Apor din Turia de Sus, stăpânii acelei regiuni. Prima menţionare în documente care s-a păstrat până în zilele noastre este făcută doar în 1360 sub numele de „castri Baluanus”, când membri familiei de baroni de origine secuiască au împărţit-o între ei. Este una dintre puţinele fortificaţii care pe întreg parcursul existenţei ei a aparţinut unei singure familii. Cetatea ascunsă, greu accesibilă a avut parte de puţine evenimente, sursele din acele vremuri o menţionează foarte rar. Într-un document care datează din 1541, membrii familiei au căzut la învoială asupra împărţirii veniturilor domeniului cetăţii. Se poate şti sigur că la începutul secolului XVII. era încă intactă şi clădirile din ea erau locuite. Circumstanţele nimicirii ei sunt incerte, conform unei însemnări din 1674: „Apor Ilona care a lăsat pustiu cetatea Bálványos în fetie”, conform unei alte însemnări deja în 1603, când moşierul Apor Miklós a căzut în bătălia de la Braşov dusă împotriva lui Székely Mózes, văduva sa, Lázár Borbála, a părăsit cuibul de vulturi incomod din munţi şi s-a mutat în castelul renascentist ridicat în comuna Turia. Deşi detaliile sunt încă incerte, fortăreaţa lăsată în voia sorţii în secolul XVII s-a ruinat treptat, zidurile şi clădirile sale sunt distruse din ce în ce mai mult de vicisitudinile vremii.

Descriere: Ruinele cetăţii se găsesc pe vârful de 1056 de metri a Muntelui Cetăţii care se înalţă peste staţiunea balneară Băile Bálványos din vale. Drumul, care iniţial are o pantă lină, la picioarele muntelui se transformă brusc în poteca turistică care se îndreaptă drept ca o săgeată spre vârf, pe care după un urcuş care ne pune plămânii la grea încercare putem ajunge la intrarea cetăţii ruinate. Pe partea de sud-est, în evul mediu, drumul ducea peste un şanţ uscat, săpat în stâncă, prin poarta apărată cu un pod mobil, spre cetatea de jos care înconjura în semicerc Muntele Cetăţii. Perimetrul acestuia a fost de 240 de metri, grosimea peretelui de piatră de 1,5 – 2 metri, în timp ce înălţimea peretelui puternic degradat era de circa 4 metri. Deoarece muntele se înălţa abrupt spre cetatea de sus aflată la o înălţime mai mare cu 30 de metri, pe părţile de mai jos nu se putea construi clădiri, şi acestea au fost amplasate pe vârf de câtre constructorii medievali. Pereţii cetăţii de sus , care are o formă elipsoidală neregulată, au înconjurat o curte cu perimetrul de 160 metri. Pe partea sudică pereţii de piatră s-au surpat deja, în timp pe celelalte părţi se înalţă încă pe o înălţime de 5 – 6 metri. În curtea cetăţii acoperită cu tufişuri putem descoperii cisterna care s-a umplut, pe lângă care era probabil o clădire mai mică, locuită. În zilele noastre, din donjonul cu dimensiunea exterioară de 10 x 10 metri, şi cu o perete de o grosime de 2,1 – 2,3 metri, care se întinde ca o coroană pe vârf, a rămas doar un ciot de 20 de metri înălţime. Trei etaje ale clădirii îngroşată cu rambleu pe partea de jos au fost acoperite cu planşee de lemn, iar cea de a patra cu arcadă. Peretele ultimului etaj al donjonului a fost mai subţire cu 60 de centimetrii, acest lucru ar putea să indice urmele unei construcţii ulterioare. Pe baza datelor cunoscute, cercetătorii consideră că aceasta este clădirea cea mai timpurie a cetăţii Bálványos. Pe peretele fortificaţiei nu se văd deschizături, deci probabil că intrarea era pe nivelul de sus care s-a surpat deja. În 1942 şi în 1971 s-au efectuat printre ruine cercetări arheologice conduse de Ferenczy István, conform căruia şi cetatea Bálványos putea aparţine sistemului de cetăţi fortificate de apărare a graniţelor estice creată la sfârşitul secolului XI. de regele Ladislau cel Sfânt. Spre deosebire de acesta, în enumerările recente făcute de specialişti, cetatea Bálványos nu mai figurează printre fortificaţiile timpurii.

Ceramica găsită aici este din secolul XVIII, şi se crede că atunci cetatea era deja nelocuită. Se spune că pentru un timp aici a fost păzită Coroana Sfântă Maghiară de către voievodul Transilvaniei Apor László, până când a predat-o lui Robert Carol. Trecutul cetăţii Bálványos a fost învăluită în legende de către locuitorii zonei, conform căruia cetatea „ar fi fost construită de uriaşi şi zâne”. Tradiţia orală a imortalizat evenimente cândva reale în legenda cetăţii, acestea au fost folosite şi în romanul lui Jókai. sursa:

www.budoshegy.ro